Nu observi FOMO atunci când începe. Asta e trucul. Nu se anunță niciodată. Se strecără liniștit, îmbrăcat în curiozitate, apoi în încredere, apoi în urgență.
L-am simțit de multe ori. De obicei după ce am rămas răbdător timp de zile, poate săptămâni, urmărind prețul mișcându-se fără mine. Îmi spun că sunt disciplinat. Apoi, într-o zi, ecranul pare mai tare decât de obicei. Fiecare lumânare mică pare importantă. Fiecare mișcare se simte ca începutul a ceva mare. Planul meu este încă acolo, scris undeva, dar brusc pare depășit.
Primul semn nu este cumpărarea. Este verificarea. Actualizarea graficelor mai des. Deschiderea aplicației fără un motiv real. Se acumulează un amestec ciudat de excitație și iritare. Nu mai ești calm, dar te convingi că ești. Începi să îți imaginezi cum te vei simți dacă va merge fără tine. Acea regretare imaginară doare mai mult decât pierderile reale.
Am intrat în tranzacții de genul acesta. Nu pentru că setup-ul era clar, ci pentru că a aștepta părea insuportabil. Uneori a funcționat. Asta e partea periculoasă. O mică victorie poate face ca FOMO să pară justificat, chiar inteligent. Alteori, s-a întors imediat, și am privit la ecran întrebându-mă de ce am grăbit ceva ce deja înțelesesem înainte.
FOMO nu este panică zgomotoasă. Este o nerăbdare subtilă. O pierdere liniștită a echilibrului. Și de obicei, până când îți dai seama, ești deja în încercarea de a-ți demonstra că nu a fost emoția care a condus decizia.
