…observi cel mai mult atunci când un sistem continuă să se încarce chiar și după ce te-ai deconectat mental. Acea senzație ciudată de a plăti pentru mișcare în loc de semnificație. Protocolul Fabric pare să exploreze acel gol mai direct decât cele mai multe proiecte de infrastructură. Ideea nu este doar taxe mai mici. Este vorba despre dacă logica taxelor poate recunoaște când atenția este de fapt prezentă.
Într-o rețea în care agenți autonomi, roboți și oameni interacționează în explozii scurte, concentrate pe sarcini, prețurile statice încep să pară stângace. Designul Fabric sugerează taxe care se scalază cu semnalele de angajament mai degrabă decât cu fluxul de tranzacții oarbe. Acest lucru ar putea conta în economiile dintre mașini unde milioane de micro-acțiuni se întâmplă fără o „concentrare” reală în spatele lor. Dacă atenția devine un context măsurabil, atunci prețurile devin parte din coordonare, nu doar recuperarea costurilor.
Există, de asemenea, un compromis tăcut aici. Sistemele care respectă atenția utilizatorului pot genera modele de venituri mai puțin previzibile. Acest lucru ar putea frustra participanții care preferă structuri clare și fixe. Totuși, încercarea pare practică. Protocolul Fabric nu încadrează taxele ca o pedeapsă pentru utilizare, ci ca o reflecție a calității participării. Dacă acel echilibru se menține sub presiune grea a rețelei este încă o întrebare deschisă.
@Fabric Foundation #ROBO $ROBO
