Obișnuiam să cred că lichiditatea era un lucru abstract despre care comercianții discutau pe tablouri de bord. Apoi am observat ceva mai simplu. Ori de câte ori o marcă familiară apare undeva nou, oamenii nu o analizează mai întâi. Ei doar fac clic. Curiozitatea își face treaba înainte ca capitalul să o facă.
Asta este parțial motivul pentru care mă interesează. Nu din cauza unui alt grafic de performanță, ci pentru că revine constant la integrarea mărcii. Când un IP de jocuri sau un partener de divertisment se conectează la un lanț, schimbă cine ajunge primul. Nu sunt doar comercianți care vânează randamente. Sunt utilizatori care deja recunosc marca și ajung să atingă blockchain-ul aproape din întâmplare. Acea schimbare contează. Lichiditatea, în termeni simpli, este cât de ușor se mișcă banii în și din afară fără a prăbuși prețul. Dar mișcarea urmează atenția. Iar atenția este mai ușor de împrumutat din cultură decât de a o fabrica din tokenomics.
Totuși, nu sunt pe deplin convins că acest mecanism funcționează de la sine. Traficul de marcă poate părea un eveniment. O lansare, o campanie, o creștere a volumului care arată impresionant pe paginile de analiză sau chiar pe platforme conduse de vizibilitate precum Square, unde clasamentele influențează în tăcere ceea ce oamenii au încredere. Dar evenimentele se estompează. Întrebarea mai dificilă este dacă acei utilizatori rămân odată ce noutatea se estompează.
Ceea ce găsesc diferit aici este încercarea de a face marca parte din experiența on-chain în sine, nu doar un logo ștampilat pe un tweet de parteneriat. Dacă asta funcționează, lichiditatea crește din obicei, nu din hype. Și obiceiurile sunt mai lente de construit, dar mai greu de desfăcut.
