Calea criptării, uitarea fiind cea mai mare pedeapsă a omenirii. Oamenii, la început pe lanț, țin cheia privată ca pe o arteră vitală, păstrează fraza de recuperare ca pe o perlă de dragon, cuvintele seminte sunt ca cele douăsprezece capitole dintr-o carte cerescă, fiecare cuvânt fiind aur. Totuși, într-o zi de neatenție, uitând cifrele, pierzând o bucată de hârtie, amestecând ordinea, totul se transformă instantaneu în nimic, fără nimeni la care să te plângi, fără drumuri de urmat. Într-o lume centralizată, băncile, Alipay, bursele, toate au un buton „uitat parola”, serviciul clienți întreabă despre identitate, verifică telefonul, trimite un email, și în câteva momente se poate reseta, vechile bunuri revenind. Totuși, minunile descentralizării sunt, de asemenea, nemiloase: fără centru, nu există mântuire. Dacă cheia privată este complet pierdută, chiar dacă deții milioane de bitcoini, mii de eteri, dacă uiți parola de șase caractere, te transformi într-un sicriu de fier închis; o singură frază uitată din douăsprezece, sau două greșite din douăzeci și patru, chiar dacă se concentrează puterea de calcul globală, este greu de schimbat soarta. Se spune că „un pas greșit aduce o veșnică ură”, în criptare se spune „o uitare a cuvintelor duce la sărăcie pe viață”. Cu toate acestea, există metode lăsate de strămoși, cum ar fi Btcrecover, finderouter, seed Saviour, care încă pot, în cele douăsprezece amintiri, în cele douăzeci și patru, să recupereze prin forță brută, permutări, și selecție de entropie, sperând că cerul deschide o fereastră, în căutarea unei chei incomplete. Totuși, această tehnică este ca și cum ai căuta un ac în fân, consumatoare de timp și energie, șansele sunt de una sau două din zece, și greu trei sau patru din o sută. Dacă uiți totul, dacă ordinea este complet amestecată, dacă hârtia este arsă și cerneala distrusă, atunci este cu adevărat un capăt de drum: monedele sunt pe lanț, sufletul nu mai are întoarcere, rămâne doar adresa portofelului gol, care râde rece de imprudența stăpânului din anii de început. Mai mult, din cauza unui telefon spart, a unui hard disk abandonat, a unei case vechi demolate, a unei rude decedate, fraza de recuperare se va pierde pentru totdeauna; sau din cauza unei beții, copii care desenează, soția care rupe, o bucată de hârtie devine cenușă; sau cloud, capturi de ecran, emailuri, ulterior atacate de hackeri, expuse, în cele din urmă devenind bunurile altora. Tot felul de tragedii se desfășoară zilnic, pe X, Reddit, grupuri Telegram, plângeri fără sfârșit: „Ajută-mă! Am uitat cele douăsprezece cuvinte!” „Îmi amintesc doar primele nouă, restul nu le mai am!” Răspunsul este doar un oftat: „Frate, îmi pare rău.” O, criptarea nu este un joc, ci un câmp de luptă pentru adevărat aur și argint. Începătorii adesea subestimează, spunând „dacă nu poți să ții minte, scrie-o” „pune-o în notele telefonului, nu-i nimic”. Fără să știe că scrisul este ușor de furat, stocarea este ușor de pierdut, cloudul este ușor de expus. Înțeleptul are trei metode de backup: plăci metalice gravate, plăci de oțel stampate, dispersate în locuri diferite; în plus, criptează, reține esențialul în minte; de asemenea, verifică periodic, pentru a preveni uitarea din cauza vârstei. În trecut s-a spus „iepurele viclean are trei vizuini”, astăzi ar trebui să existe „trei tipuri de semințe”. Sper că cei care vor veni după mine, auzind despre tristețea uitării, se vor vigila: nu te lăsa dus de comoditate, căci vei avea dureri pe viață; nu te încrede în puterea memoriei, căci timpul fură. Backup-ul este cu prudență, gravat în suflet; cheia privată este extrem de importantă, trebuie tratată cu mare atenție. Dacă într-o zi o pierzi, nu este doar o pierdere de avere, ci o pierdere de viață. Calea criptării stă în tehnologie, dar și în caracter. Dacă inima nu este stabilă, miliardele sunt goale; dacă inima nu este prudentă, uitarea va duce la ruina.
