
În esență, virtualizarea înseamnă crearea de mai multe „calculatoare” într-o singură mașină fizică. Stratul care face acest lucru posibil se numește hypervisor — practic un sistem de control care se află între hardware și mașinile virtuale, împărțind CPU, memorie și stocare, astfel încât fiecare VM să se comporte ca și cum ar funcționa independent.
Există două abordări principale.
Hypervisoarele de tip 1 rulează direct pe hardware. Nu există un sistem de operare tradițional care să se află sub ele. Aceasta le face eficiente și stabile, motiv pentru care sunt comune în centrele de date enterprise. Exemple includ VMware ESXi și Microsoft Hyper-V.
Hypervisor-urile de tip 2, pe de altă parte, rulează ca aplicații pe un sistem de operare existent. Sunt mai comune pentru dezvoltatori, studenți și experimente personale. Instrumente precum Oracle VirtualBox și VMware Workstation se încadrează în această categorie.
De ce contează acest lucru în practică?
În primul rând, izolare. Dacă o mașină virtuală se blochează sau este infectată cu malware, de obicei nu afectează sistemul gazdă sau alte VM-uri. Acea separare este un motiv major pentru care companiile se bazează pe virtualizare în medii de producție.
În al doilea rând, eficiență. În loc să rulezi mai multe servere fizice — fiecare subutilizat — poți consolida sarcinile de lucru pe o singură mașină. Aceasta reduce costurile hardware și consumul de energie, ceea ce devine semnificativ la scară.
În al treilea rând, portabilitate. O mașină virtuală este, în esență, un mediu ambalat — un fișier imagine. O poți muta între servere sau o poți implementa în diferite medii cloud cu schimbări minime. Acea flexibilitate face parte din ceea ce a făcut posibilă computația cloud la scară largă în primul rând.
Instantaneele sunt o altă caracteristică practică. Poți îngheța starea unei VM și reveni instantaneu dacă ceva se strică. Pentru dezvoltatori și administratori de sistem, acesta este o plasă de siguranță care economisește ore.
Cazurile de utilizare comune sunt directe:
Rularea diferitelor sisteme de operare (cum ar fi testarea Linux în Windows)
Crearea de medii curate pentru testarea software-ului
Sprijinirea aplicațiilor legate de moștenire care nu vor rula pe sisteme moderne

Furnizarea infrastructurii cloud la furnizori precum Amazon Web Services, Google Cloud și Microsoft Azure
Dacă evaluezi virtualizarea pentru un proiect, întrebarea reală de obicei nu este „ce este?” ci „este acest lucru mai bun decât containerele pentru cazul meu de utilizare?” VM-urile emulează sisteme de operare complete. Containerele împărtășesc nucleul gazdă și sunt mai ușoare. Alegerea corectă depinde de nevoile de izolare, cerințele de performanță și complexitatea operațională.
Dacă îmi spui obiectivul tău — testare, implementare, configurare cloud, laborator de securitate, altceva — pot să-l descompun mai practic.
